Update 26 iulie, 11:50: În urma cercetărilor, Poliția Rutieră Bacău a stabilit că șoferul în vârstă de 46 de ani al microbuzului Ford a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul Mercedes, care circula regulamentar.
Minorul în vârstă de 15 ani a fost transportat în stare gravă la spital și a decedat în această dimineață. Astfel, numărul victimelor a ajuns la 8.
Știrea inițială:
Un accident de circulație oribil a avut loc duminică dimineață pe DN2, E85, numit și „Drumul Morții”. Mai exact, evenimentul nefericit s-a produs între Răcăciuni și Orbeni. Șapte oameni au murit, dintre care doi copii. Alte patru persoane au fost rănite.
Accidentul s-a produs după ce un microbuz care se îndrepta spre litoral a intrat pe contrasens și a lovit frontal un Mercedes, cu volan pe dreapta, înmatriculat în Marea Britanie, informează Deșteptarea. În microbuz se aflau șapte oameni, toți rude, iar în mașina de categoria B cinci persoane, dintre care un bărbat, o femeie și cei trei copii ai cuplului. Cei din urmă erau în vacanță, întorși din Anglia și se îndreptau către casă, în Suceava.
În urma impactului violent, din microbuz au murit patru femei, de 67, 65, 44 și 18 ani, respectiv un copil de 15 ani. Șoferul vinovat de accident a scăpat cu viață, precum și un alt adult din mașină.
Din parte familiei cu trei copii, mama, în vârstă de 34 de ani, copilul de 7 ani și cel de 3 luni au murit. Singurii supraviețuitori sunt tatăl, în vârstă de 37 de ani și copilul mijlociu, de 3 ani.
Moldova este regiunea României fără autostradă. Șoferii sunt nevoiți să circule pe infrastructura din perioada lui Nicolae Ceaușescu, pe DN2, drum îngust, cu câte o bandă pe sens, pe care se produc cele mai multe accidente din România.
Într-unul dintre cele mai sângeroase weekend-uri din ultimii ani pe şoselele din România, un profesor din Iași a scris pe pagina sa de Facebook experienţa trăită timp de câteva ore, întorcându-se pe E85, de la București.
„Da, m-am întors din Bucureşti. Am mers încet, mai ales că era noapte, trafic, că se toarnă şi asfalt pe zone extinse şi nu e marcaj deloc. Noaptea este ca în peşteră, nu se vede nimic. Cu toate acestea, te înjură, dau flash-uri din spate, lumea e într-o grabă şi agitaţie fără limite. Şi din faţă se trece peste banda de sens opus. Se fac depăşiri la limită, se merge cu foarte, foarte mare viteză. E cumplit”, a povestit profesorul ieşean Silviu Gurlui.