Curtea de Apel București a decis ca retrocedarea celor aproape 47 de hectare de pădure și teren pe care Paul de România le-a obținut în 2006 în Snagov să fie investigată de procurori. Decizia a fost luată deoarce sunt documente care arată că acea suprafață nu ar fi fost niciodată al Casei Regale. Totuși, o instanță de judecată a stabilit contrariul, iar o mare parte din teren a fost vândută de Paul de România mai multor persoane, printre care și Remus Truică, potrivit Știripesurse.
Ancheta a fost deschisă în 2010. Ea se spijină pe un raport de audit al Curții de Conturi, care a prezentat situația tuturor retrocedărilor în perioada 1990-2012. Inspectorii spun că Paul de România a primit în mod ilegal cele 46.78 hectare din pădurea ”Fundul Sacului”, aflate pe malul lacului Snagov. Acea zonă împădurită a fost tot timpul proprietatea statului și nu putea fi vântuă, arătau inspectorii în raport. Astfel, și Casa Regală solicita, printr-o scrisoare semnată chiar de Regele Mihai I, să respingă retrocedarea.
La începutul anului 2002, Paul de România, care are calitatea de succesor al lui Carol al II-lea, a solicitat Regiei Naționale a Pădurilor restituirea a celor 47 de hectare din pădurea Snagov. În acel moment, legea prvedea că poate primi doar 10 hectare.
În 2006, legea s-a modificat, iar limitarea a fost eliminată. Totodată, Comisia Județeană Ilfov a validat, cu 9 voturi pentru și unul împotrivă, solicitarea de restituire lui Paul de România.
Votul împotrivă a fost dat de reprezentantul Direcției Silvice București, care a contestat punerea în posesie. Dar acest lucru nu a contat, Prințului Paul fiindui date hectarele printr-o sentință definitivă.
În acest mod, domeniul de la Snagov, cea mai râvnită zonă imobiliară din apropierea Bucureștiului, a fost vândut. Hectarele valorează 14 milioane de euro, iar terenul este valoros din două motive: este localizat pe malul lacului Snagov, iar Paul de România nu are niciun vecin.
O parte din teren a ajuns la Remus Truică, fostul șef al cancelariei lui Adrian Năstase, care și-a ridicat o vilă impresionantă. Nu este singurul caz în care o retrocedare la sfârșitul cărea apare numele lui Paul de România în atenția procurorilor. La mijlocul toamnei anului trecut, Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală pentru cea mai mare restituire ilegală de pădure din România ultimilor 25 de ani.
Paguba adusă statului este de 300 de milioane de euro, 43 de mii de hectare de pădure, de două ori suprafața Capitalei, ajungând, potriviti procurorilor, ileag la urmașii familiei Ghika, cu ajutorul actelor falsificate, complice fiind justiția. Încrengătura ajunge până în Parlamentul României. În acest caz sunt vizați Viorel Hrebenciuc, Ioan adam și Ilie Sârbu, spune sursei citate.