Dăianu: Nu ştiam de OUG, ştiam că există în Parlament o legislaţie care trebuie să fie modificată

Dăianu: Nu ştiam de OUG, ştiam că există în Parlament o legislaţie care trebuie să fie modificată
Foto: evz.ro

Președintele interimar al Autorității de Supraveghere Financiară, Daniel Dăianu, a declarat miercuri că nu știa de OUG despre care DNA spune că ar fi fost dată pentru a favoriza interesele ASF, însă știa că există în Parlament „o legislație care trebuia să fie modificată”.

Declaraţia a fost făcută de Dăianu după ce a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, timp de aproximativ trei ore şi jumătate, în calitate de martor, în dosarul „Carpatica”, în care sunt cercetaţi fostul şef al ASF Dan Radu Ruşanu, Ilie Carabulea, Laura Chiţoiu, Marian Mîrzac şi Radu Mustăţea.

Dăianu a precizat că legislaţia urma să fie schimbată „pentru că erau probleme legate de incompatibilităţi, chiar de conflicte de interese, de ceea ce asigura eligibilitatea unei persoane din punct de vedere profesional”, relatează Mediafax.

Preşedintele interimar al Autorităţii de Supraveghere Financiară a adăugat că el nu a semnat un angajament de confidenţialitate, despre care există informaţii că ar fi fost impus angajaţilor ASF, imediat după demararea anchetei în cazul Laurei Chiţoiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`