Cercetătorii au descoperit răspunsul pentru unul dintre misterele naturii – de ce peștii privesc în jos în timp ce înoată, anunță The Independent.
Studiile de la Universitatea Northwestern au confirmat că motivul este acela că îi ajută să se stabilizeze atunci când înoată împotriva unui curent.
Privind în jos, spre albia râului, peștii au o mai bună percepție a direcției în care înoată și a vitezei lor. Dacă se concentrează asupra altor pești, plante sau resturi din jur, asta ar putea să le dea un sens fals al direcției.
Conducătoarea studiului, Emma Alexander, a declarat: „Este similar cu a sta pe un vagon de tren care nu se mișcă. Dacă trenul vecin cu al tău începe să se îndepărteze de stație, te poate face să crezi că și tu te miști.
Indicația vizuală a celuilalt tren este atât de puternică încât prevalează asupra faptului că toate celelalte simțuri vă spun că stați pe loc. Este exact același fenomen pe care îl studiem la pești. Există multe indicii de mișcare înșelătoare deasupra lor, dar cele mai abundente și mai fiabile semnale provin de pe fundul râului.”
Studiul s-a axat pe peștii zebră în mediul lor natal din India, și nu în laboratoare. Echipa de cercetători a vizitat șapte locuri din India cu râuri de mică adâncime locuite de pești zebră.
Prin utilizarea unei camere de 360 de grade în interiorul unei carcase de scufundare impermeabile, atașată la un braț robotizat controlat de la distanță, ei au scufundat camera în apă pentru a monitoriza peștii.
Cercetătorii au concluzionat că acest comportament este unul adaptiv, care a evoluat pentru a ajuta peștii să se auto-stabilizeze atunci când înoată împotriva curentului. Studiul a fost publicat în revista Current Biology.