Decizia finală cu privire la intrarea României şi Bulgariei în Schengen, amânată până în septembrie

Decizia finală cu privire la intrarea României şi Bulgariei în Schengen, amânată până în septembrie
Foto: en.wikipedia.org

Consiliul JAI nu va stabili la reuniunea de joi o dată pentru intrarea României şi bulgariei în spaţiul Schengen, însă va lua o decizie în acest sens cel mai târziu în septembrie, potrivit unui proiect de concluzii, scrie novinite.com.

România şi Bulgaria vor fi ţinute în afara spaţiului Schengen pentru o perioadă nedeterminată, în ciuda faptului că ambele ţări au îndeplinit criteriile de aderare, conform unui proiect de concluzii al Consiliului miniştirilor UE pentru Afaceri Interne.

Miniştrii de Interne europeni se întâlnesc joi la Luxemburg, unde vor lua notă de faptul că sistemele de control la graniţă ale României şi Bulgariei au fost îmbunătăţite pentru a îndeplini standardele Schengen, dar nu vor stabili şi data intrării celor două ţări în spaţiul Schengen, afirmă DPA, citând un diplomat care s-a referit la proiectul de declaraţie a consiliului JAI.

Miniştrii europeni „vor reveni asupra subiectului cât mai curând posibil şi cel mai târziu în septembrie 2011, în vederea luării unei decizii”, a declarat europarlamentarul conservator portughez Carlos Coelho, citând proiectul de declaraţie.

„Nu este un cec în alb”, a spus el, precizând că mai multe ţări – Germania, Franţa, Olanda, Suedia, Finlanda şi Belgia – vor să vadă, înainte de a lua o decizie, raportul anual al UE privind eforturile de luptă împotriva criminalităţii, care ar urma să fie publicat în iulie.

„Dacă raportul confirmă evoluţii pozitive (…), statele membre vor avea o atitudine mai favorabilă în privinţa începerii procesului care va duce la eliminarea graniţelor interne”, a mai spus sursa citată.

Parlamentul European a adoptat, miercuri,  raportul europarlamentarului Carlos Coelho privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Ultima oră
23:37 - Câți bani din PNRR a pierdut, de fapt, România. Oana Gheorghiu a publicat cronologia deciziilor: „Cei responsabili încearcă astăzi să își acopere incompetența”
23:15 - Tribunalul București a sesizat CCR în cazul CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Cine ar putea recupera banii
23:06 - STB taie 800 de posturi și angajează avocați pentru concedieri. Unde poate duce planul de restructurare pregătit de STB
22:45 - România a spart gheața după 26 de ani! Medalie mondială pentru echipa feminină de tenis de masă
22:27 - Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Rusia și Ucraina. Cum poate schimba acest acord cursul războiului
22:25 - Anunț de la Washington: Cine este oficialul care vine la București săptămâna viitoare, în locul lui Trump, la Summitul B9 (FOTO)
21:51 - Ludovic Orban: „Poate n-ar fi rău pentru România, să vadă românii un guvern PSD-AUR, să se mai dezumfle un pic balonul ăsta de ficțiune”. Ce a spus despre Bolojan (VIDEO)
21:34 - Fostul premier contestă strategia lui Nicușor Dan în negocierile pentru noul Guvern. „Nu trebuie excluse anticipate” (VIDEO)
21:16 - Ludovic Orban: ‘Sunt unii de la PSD care vorbesc să facă listă comună cu AUR la viitoarele alegeri’. Ce a spus despre o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan (VIDEO)
20:50 - Ludovic Orban critică întârzierile din negocierile pentru noul Executiv: „Nicușor Dan vrea să refacă coaliția, numai că nu înțelege care e realitatea” (VIDEO)