Delfinariul din Constanța primește noi vedete marine din Malta. Când vor putea fi văzuți de public

Delfinariul din Constanța primește noi vedete marine din Malta. Când vor putea fi văzuți de public
Sursa Foto: Facebook/ Delfinariu Constanța

Delfinariul din Constanța se pregătește pentru o extindere spectaculoasă. Cinci delfini din Malta vor fi aduși în România la începutul anului viitor, în baza unui parteneriat între instituțiile de cercetare din cele două țări. Reprezentanții Consiliului Județean Constanța anunță că autoritățile locale vor suporta doar costurile legate de transport și taxe vamale.

De ce nu a fost posibilă cumpărarea inițială a delfinilor

Potrivit directorului de cabinet al președintelui Consiliului Județean Constanța, Ionela Costache, prima încercare de a achiziționa delfini a eșuat din motive juridice. „Iniţial am încercat cumpărarea a patru exemplare de delfini. Această tranzacţie nu a putut fi perfectată, existând nişte hibe juridice, mai exact nu s-a dovedi provenienţa celor patru delfini şi s-a renunţat la acest proiect”, a explicat Costache.

După această situație, autoritățile au început discuțiile cu alte instituții de profil din Europa, în căutarea unei alternative sigure și conforme cu normele internaționale privind protecția animalelor marine.

Cum a fost stabilit parteneriatul cu Malta

În urma acestor demersuri, a fost identificată o oportunitate în Malta. Acolo, un delfinariu a dorit „disponibilizarea” a cinci exemplare. Ionela Costache a explicat că nu este vorba despre o vânzare comercială, ci despre o colaborare instituțională.

„Ulterior, luând legătura cu toate instituţiile de profil care au astfel de activităţi, am identificat în Malta un delfinariu care doreşte disponibilizarea a cinci delfini. Spun disponibilizarea, pentru că nu îi vinde, nu doreşte comercializarea, ci în baza unui parteneriat încheiat între cele două instituţii de cercetare se va face practic un schimb”, a precizat aceasta.

Cei cinci delfini sunt sănătoși, antrenați și pregătiți pentru a susține spectacole la Delfinariul din Constanța, unde vor rămâne pe termen nelimitat, potrivit Libertatea.ro.

Cât va costa transportul și când vor ajunge delfinii

Chiar dacă parteneriatul nu presupune plata pentru animale, costurile logistice vor fi suportate de partea română. „Vor veni pe termen nelimitat către Constanţa, iar CMSN va achita taxele de transport şi de vămuire”, a subliniat Costache.

Suma exactă necesară pentru aducerea delfinilor nu este încă stabilită. „Am făcut solicitările de ofertă şi aşteptăm să ni se comunice sumele pentru că depinde de cât de mari trebuie să fie tancurile de apă, se calculează în funcţie de cât de mare este delfinul”, a explicat oficialul.

Costurile finale vor fi influențate și de traseul de transport, care presupune livrarea tancurilor speciale din Italia către Malta și apoi transportul acestora în România. „Durează puţin să obţinem un cost estimativ, mai ales că aceste tancuri vin din Italia către Malta şi din Malta în România”, a adăugat Ionela Costache.