Demolarea spațiilor comerciale de la stația de metrou Pipera continuă joi seara. Mai mulți reprezentanți ai comercianților, sindicaliști și jurnaliști se află, la ora redactării acestei știri, în fața intrării în stația de metrou, informează HotNews.ro.
Din unele magazine ar fi început să se scoată mobilierul.
Potrivit jurnalistului Vitalie Cojocari, care citează surse din cadrul Metrorex, decizia de demolare a magazinelor în timpul nopții ar fi fost luată pentru a nu fi afectată circulația călătorilor. Asta, în condițiile în care la acțiunea de miercuri, când a început demolarea spațiilor comerciale din stația Ștefan cel Mare, au avut loc incidente.
Demolarea spațiilor comerciale de la stația de metrou Pipera, continuată joi seara
După ce miercuri au fost demolate șase chioșchiuriîn staţia Ştefan cel Mare, joi a venit rândul și celor din stația Pipera. Operațiunea s-a blocat însă la scurt timp după ce a început pentru că stația Pipera se află la granița dintre două sectoare, iarîn actele semnate de comercianți au fost înregistrate la Sectorul 1, în timp ce acțiunea de demolare este condusă de Primăria Sectorului 2.
„Legea este legea şi, unde este lege, nu e tocmeală. Metrorex a început eliberarea spaţiilor comerciale care ocupau domeniul public ilegal. (…)Acţiunile de astăzi (miercuri – n.r.) şi scandalul făcut de oamenii liderului de cartel Rădoi sunt o ultimă zvâcnire a mafiei. A putut toată lumea să vadă că blocarea ilegală a metroului bucureştean a fost o acţiune de tip cartel pentru păstrarea sursei puterii ilicite. Acea epocă s-a terminat. (…)Acele construcţii provizorii sunt ilegale sub multiple aspecte. Cel mai important este că nu au autorizaţii de construire, nu au dreptul legal, comercial de a ocupa domeniul public”, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.