DIICOT a destructurat o grupare infracțională care a constrâns zeci de femei să se prostitueze în state din UE

DIICOT a destructurat o grupare infracțională care a constrâns zeci de femei să se prostitueze în state din UE

DIICOT Alba Iulia a destructurat o grupare infracțională formată din 25 de persoane, care a constrâns zeci de femei să se prostitueze în state ale Uniunii Europene.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2001 membrii grupului infracțional au racolat peste 32 persoane sex feminin, prin constrângere fizică și morală, pe care le-au obligat la practicarea prostituției pe teritoriul Italiei, Germaniei, Austriei, Belgiei și Luxemburgului. În timp, activitatea infracțională a grupării s-a mutat, în principal, în Germania, zona Ausburg”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Procurorii mai susțin că liderul grupului a folosit parte din banii proveniți din traficul de persoane în afaceri imobiliare, mai precis într-o afacere aparent legală.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat ca sumele de bani obținute, prin aceste procese de spălare bani, se ridică la suma de 2.395.988 de lei și 183.758 de euro”, se mai arată în comunicat.

În acest caz au fost efectuate 25 de percheziții domiciliare în județele Alba și Cluj și alte cinci descinderi în Germania. 25 de suspecți și 25 de martori au fost duși la audieri.