Din trenurile spaniole CAF, achiziționate recent de Metrorex, cad frecvent piese, trenurile intrând frecvent la reparaţii şi verificări, informează economica.net, citând o sursă apropiată Metrorex.
Problema ar fi intrat în atenţia Poliţiei şi a SRI care iau în calcul declanșarea unie anchete comune în acest sens.
„Diverse, piese, şuruburi, fie erau slăbite, fie lipsă. S-a găsit între şine o flanşă(piesă plată care servește la îmbinarea etanșă în prelungire sau de ramificație a unor alte piese – n.r. ) de 4,5 centimetri, desprinsă din tren. Aceste trenuri stau tot timpul în revizii”, a declarat sursa citată.
Neregulile sunt confirmate şi de Florian Crişu, director-adjunct al Sindicatului Metrorex, care a precizat că nu s-au găsit doar şuruburi slăbite şi piese prost fixate, dar au existat şi piese lipsă din fabrică.
„La început, când au venit trenurile, s-a constatat că lipseau şuruburi, lipseau unele piese din ele. A fost nevoie să se completeze aceste lipsuri, astfel încât să nu fie periclitată siguranţa în transportul călătorilor. Acum nu mai sunt probleme în acest sens, sau cel puţin aşa mi s-a zis”, a declarat Crişu.
Pe de altă parte, reprezentanţii Metrorex susțin că defecţiunile inerente sunt „în limite normale”.
„Nu avem în derulare nicio anchetă referitoare la funcţionarea materialului rulant din parcul Metrorex. În ceea ce priveşte noile trenuri de metrou tip BM3-CAF, acestea sunt în exploatare normală pe Magistrala 2 (Pipera – Berceni). De asemenea, mentenanţa trenurilor se desfăşoară normal şi este realizată conform planurilor şi instrucţiunilor recomandate de fabricant. Mentenanţa corectivă, unde se încadrează şi defecţiunile inerente apărute în funcţionarea trenurilor noi CAF, se situează în limite normale pentru acest tip de material rulant şi este realizată de service-ul fabricantului CAF în condiţiile contractuale (perioada de garanţie)”, arată reprezentanții Metrorex.
Referitor la investigarea acestei situații, reprezentanții Serviciului Român de Informații precizează că sunt întreprinse toate măsurile necesare pentru asigurarea starii de securitate naţională şi promovarea statului roman.
Firma spaniolă Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) a câştigat licitaţia pentru achiziţia a 51 de trenuri de metrou care vor circula pe magistrala V, Drumul Taberei – Eroilor, potrivit unor surse din piaţă, citate de economica.net. (Detalii AICI)
CAF Spania a câştigat și în 2011, o licitaţie pentru livrarea a 16 trenuri de metrou către Metrorex, un contract de 97 de milioane de euro. Din luna decembrie 2013, trenurile de metrou au început să sosească eşalonat la Bucureşti.
Oficialii Metrorex precizau, la data achiziţiei, că noile trenuri vor înlocui în totalitate trenurile vechi, menţinute în construcţie pe magistralele 1, 2 şi 3 şi vor scădea costurile de mentenanţă cu 40%.