Directoarea biroului Juridic de la Grivco, patroană şi arendaşă în numele lui Dan Voiculescu (VIDEO)

Directoarea biroului Juridic de la Grivco, patroană şi arendaşă în numele lui Dan Voiculescu (VIDEO)
Foto: cotidianul.ro

Dan Voiculescu se află în spatele firmei care a luat în arendă 2.600 de hectare din judeţul Giurgiu, iar dovada se găseşte chiar la Registrul Comerţului. Realizatorul B1 TV Robert Turcescu a publicat pe blogul său documente care demonstrează că omul de încredere al lui Voiculescu este acţionar la firma care a semnat procesul verbal de adjudecare a terenurilor din Giurgiu. Voiculescu a negat că ar avea vreo legătură cu aceste terenuri şi chiar s-a răstit la colegul nostru, după ce i-a adresat întrebarea, evident, deranjantă.

Voiculescu se dezice de firma SC Agro Seed Muntenia SRL , adică fosta SC Agro Grivco SRL. Susţine sus şi tare că nu este a lui, desi prin ea a pus mâna pe cele 2600 de hectare de aur din Giurgiu. Se pare însă că a uitat că în fruntea acestei companii a numit-o pe directoarea departamentului Juridic de la GRIVCO SA – Adina Veronica Boiangiu- iar administrator al aceleiaşi firme a instalat-o pe Raeceanu Rada, director economic la „SC Compania de Cercetari Aplicative SA”- o societate care face parte din acelaşi imperiu al lui Voiculescu.

Adina Veronica Boiangiu- apare în acte asociat unic al SC Agro Seed Muntenia SRL iar Rada Raeceanu-administrator. Ea a fost director economic la „Compania de Cercetari Aplicative SA”, o firma ce îl avea ca presedinte al Consiliului de Administratie pe Sorin Pantis, fost ministru al Telecomunicațiilor, condamnat la șase ani de închisoare cu executare în dosarul ICA.

Boiangiu s-a numit Zbranca înainte de căsătorie şi este omul de bază al lui Voiculescu. În urmă cu câţiva ani ea era directorul departamentului Juridic al GRIVCO SA.

În 2006 actele arată că Voiculescu era foarte activ în lumea afacerilor, deși spunea că în 2004 s-a retras din activitate și și-a lăsat firmele să se ocupe de companiile lui.

Iar Rada Raeceanu avea legături clare cu fetele lui Voiculescu, aşa cum reiese din documente.

Societatea care a semnat procesul verbal de adjudecare a celor 2600 de hectare de aur din Giurgiu se numeste Agro Seed Muntenia SRL, care – surprinzător – cu doar o lună înainte se numea Grivco Agro.

Contractul de arendă s-a încheiat între Grivco Agro si ADS pe 29.05.2013. Sub eticheta veche societatea a funcţionat timp de cinci ani, de la înfiinţarea sa. Sediul social este în Bucureşti, la adresa la care funcţionează imperiul Grivco SA. În plus, societatea şi-a declarat punct de lucru la Călăraşi, în comuna Perişoru.

La acea vreme îl avea administrator pe Mihai Lazăr,  persoană care deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Grivco SA şi asociat unic pe Adina Veronica Zbranca, care ulterior îşi schimbă numele de familie în Boiangiu.

După şi-a schimbat însă denumirea şi a luat terenurile de la Giurgiu în arendă, pe 11.06.2013  „noua” firmă, Agro Seed Muntenia, a notificat Registrul Comerţului că şi-a deschis un nou punct de lucru. Mai precis în comuna Băneasa, judeţul Giurgiu.

Când reporterul B1TV i-a adus aminte de aceste terenuri, fondatorul Partidului Conservator nu şi-a mai putut ţine nervii în frâu.

Dan Voiculescu, omul din spatele firmei care a semnat documentele de adjudecare a terenurilor din Giurgiu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`