Directoarea financiară a Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie din Braşov a fost reținută pentru 24 de ore, ea fiind suspectată că a sustras materiale sanitare din unitatea medicală, pe care le-a dus la un cămin de bătrâni din Moeciu, pe care îl administra tot ea. Printre produse erau și măști și mănuși chirurgicale, necesare mai ales acum, în contextul epidemiei de coronavirus.Alți patru medici sunt și ei cercetaţi pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au anunțat că a fost reținută pentru 24 de ore directoarea financiară a Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie din oraș. Ea este acuzată de abuz în serviciu, divulgare de informaţii secrete de serviciu sau nedestinate publicităţii, fals intelectual săvârşit în forma instigării, uz de fals şi delapidare.
Procurorii afirmă că, din februarie până în prezent, femeia a transferat medicamente, măști, mănuși chirurgicale, dar și alte materiale sanitare din inventarul spitalului în căminul de bătrâni „Paradisul montan” din localitatea Moieciu, cămin pe care îl administra chiar ea.
Produsele erau transportate de șoferul unității medicale, a susținut Cătălin Moraru, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, citat de Agerpres.
Directoarea mai este acuzată că, luna trecută, a divulgat unor persoane informații confidențiale despre starea de sănătate a unor paciente și că a determinat o persoană fizică să obţină în mod ilegal dreptul la concediul medical. În acest sens, a și făcut demersuri pe lângă mai mulți medici.
„Concediile erau, într-adevăr, luate în mod fictiv. Acesta, practic, îi îndruma care erau paşii de urmat pentru a obţine respectivul concediu şi, ulterior, efectua şi demersuri pe lângă alţi medici pentru a întocmi în fals aceste concedii medicale, medici care, de altfel, sunt şi ei suspecţi în această cauză şi pentru care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu. (…) Deci, doamna director a fost reţinută pentru 24 de ore şi se efectuează cercetări faţă de cinci persoane, printre care şi medici”, a precizat Cătălin Moraru.
La începutul lunii aprilie, autoritățile au anunțat reținerea unui asistent al Spitalului Floreasca din București, care ar fi furat din depozitul unității medicale 2.000 de măști, dar și dezinfectanți.
În acest caz, polițiștii au făcut percheziții în locuința bărbatului, dar și la locul său de muncă, în vestiar.
El ar fi vândut apoi produsele. Polițiștii n-au mai recuperat decât 500 de măști. Asta în condițiile în care pandemia de coronavirus a generat o penurie de echipament medical la nivel modial, din care a avut de suferit și România.