Director adjunct Apa Nova: Nu s-au comis ilegalități privind contractul de concesiune, nici la ajustările tarifare

Director adjunct Apa Nova: Nu s-au comis ilegalități privind contractul de concesiune, nici la ajustările tarifare
foto: looms

Directorul general adjunct al Apa Nova București, Giovana Soare, a declarat, marți, că societatea pe care o reprezintă nu a comis ilegalități în ceea ce privește contractul de concesiune sau creșterile tarifare.

„Apa Nova, niciodată în timp de 15 ani, nu a făcut vreo ilegalitate, nici cu contractul de concesiune, nici cu achizițiile acestea, nici cu ajustări tarifare”, a declarat Giovana Soare, conform agerpres.

Totodată, directorul general adjunct al Apa Nova București a mai spus că majorările tarifare s-au datorat unor investiții consistente, în valoare de zeci de milioane de euro.

Soare a fost citată pentru a se prezenta la DNA Ploiești unde va fi audiată în calitate de martor în dosarul Apa Nova.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`