Directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Ploiești, Daniel Petre, a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu pentru că a luat mită în valoare de 60.000 de lei, scrie Agerpres.
La data când a săvârșit faptele el deține succesiv funcțiile de director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean (CJ) Prahova, cu atribuții delegate de administrator public, și ulterior director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Prahova.
În calitate de director executiv adjunct al Direcției Economice din cadrul CJ Prahova, în perioada aprilie – mai 2012, acesta ar fi primit bani pentru a favoriza o societate la care denunțătorul care i-a dat sumele respective avea interese economice. Mai precis – atribuirea unei lucrări finanțate din fondurile CJ privind modernizarea unui drum județean.
Un an mai târziu, în aprilie 2013, de la aceeași persoană, Petre a primit bani pentru a favoriza aceeași societate comercială, cu ocazia unui control derulat de către inspectorii din subordinea sa.