Doctorul Nicolae Bacalbașa, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Andrei” din Galați, a declarat, miercuri, la emisiunea „Ultimul Cuvânt” difuzată de B1 TV, că depistarea infecției din spital a fost făcută înainte de decesul celor două persoane.
„Depistarea s-a făcut înainte„, a spus medicul.
Vasile Barbu, președintele Asociației pentru Protecția Pacienților, a declarat că este posibil ca bacteria să fi fost contractată prin sistemul de ventilație.
„Infecția a fost depistată înainte de deces. Pacientul, fiind pe ventilație este posibil să fi luat pe ventilație„, a spus Barbu.
Rudele uneia dintre victime au declarat că nu cunosc cauzele decesului, dacă a fost provocat de bacteria din spital ori de accidentul auto, în urma căruia pacientul a fost internat.