Eveniment
Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, după ce mașina de transport dializă a unui centru de sănătate din Drobeta Turnu Severin a intrat într-un cap de pod.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, Nicoale Lohon, accidentul a avut loc pe DN 56 A, în jurul orei 11:00, informează Mediafax.
Se pare că șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, moment în care mașina a intrat într-un cap de pod.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți, care a găsit un bărbat și o femeie morți și încă alte două persoane care au fost scoase din autovehicul și transportate la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin.