Doi polițiști din Târgu Jiu au fost accidentați pe trecerea de pietoni de o șoferiță care spune că a fost orbită de soare

Doi polițiști din Târgu Jiu au fost accidentați pe trecerea de pietoni de o șoferiță care spune că a fost orbită de soare

Doi agenţi de la Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, au fost accidentaţi, luni, pe o trecere de pietoni din oraş, de o femeie de 50 de ani care a explicat că a fost orbită de soare.

Şoferiţa a produs accidentul în timpul unui viraj la stânga, după ce s-a angajat să intre pe un bulevard de pe o stradă secundară. Femeia a fost testată cu etilotestul, aparatul indicând că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan, transmite Mediafax.

Cei doi agenţi de poliţie răniţi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, însă starea lor de sănătate nu este gravă. Agentul de poliţie are traumatisme la mâna dreaptă, în timp ce colega sa are lovituri la un picior.