Doi turiști francezi, blocați pe o stâncă din Piatra Craiului

Doi turiști francezi, blocați pe o stâncă din Piatra Craiului
FOTO: Pixabay.com

Doi turiști francezi au rămas blocați pe o stâncă din Piatra Craiului, după ce s-au abătut de la traseul marcat și la un moment dat au ajuns în fața unei stânci abrupte pe care au încercat să se cațere.

Când și-au dat seama că nu mai pot înainta și nici coborî, cei doi au sunat la 112, iar, după mai bine o oră, salvamontiștii de la Zărnești au ajuns la ei.

Turiștii, salvați de salvamontiști

Pentru salvarea acestora, doi salvatori au urcat cu hamurile ca să îi recupereze de pe stâncă și i-au coborât în siguranță, după mai bine de patru ore.

Intervenția a fost una dificilă, mai ales pentru că peretele pe care erau urcați cei doi era instabil și în orice moment se puteau desprinde bolovani, potrivit Stirileprotv.ro.

Peste 15 turişti români şi străini, blocaţi în Munţii Rodnei

Reamintim că salvamontiștii din România au mai avut o misiune de salvare a 17 turişti, români şi străini, au rămas blocaţi pe munte, în zona Tarniţa, la Cruce, în Munţii Rodnei, după o schimbare bruscă a vremii, la finalul lunii iulie.

Inițial, șeful Salvamont Bistriţa-Năsăud, Mircea Baciu, a declarat că este vorba despre un grup de 17 persoane, dintre care una lovită de un fulger.

”Dacă iniţial credeam că este vorba de 14 persoane, între timp am aflat că este vorba despre 17 persoane, turişti români şi străini care au rămas blocaţi pe munte, din cauza schimbării bruşte a vremii. A plouat foarte – foarte tare. Momentan suntem în deplasare spre locul unde se află persoanele blocate, împreună cu noi au plecat şi colegii de la Borşa”, a declarat Mircea Baciu.

Acesta a mai spus că nu se cunoaşte starea persoanei lovite de fulger, deoarece legătura telefonică cu grupul de turişti a fost întreruptă.

Ulterior, ISU Bistriţa-Năsăud a menționat că unul dintre turiști, un cetățean german, a fost găsit decedat.

”Echipajele de intervenţie au găsit la locul indicat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 32 de ani, cetăţean german, fără semnale vitale. Din datele pe care le avem ar fi fost lovit de un trăsnet”, a precizat ISU Bistriţa-Năsăud.