Ne-a părăsit și Gheorghe „Gelu” Gheorghiu, supraviețuitor al Fenomenului Pitești.
Conform siteului pitesprison.org, Gelu Gheorghiu s-a născut pe 29 iunie 1922 la Galați și a fost arestat în iulie 1948, pe când era student în anul V la Politehnica din Capitală.
„Inițial a primit o condamnare de 8 ani de temniță grea pentru că îl adăpostise pe Costache Oprișan, dar ulterior Securitatea a aflat că Gelu Gheorghiu activase în Frățiile de Cruce, drept pentru care a primit o a doua condamnare, de 25 de ani de muncă silnică.
În 1950, în timp ce era încarcerat la Jilava, Iosif V. Iosif l-a avertizat în legătură cu reeducarea de la Pitești, prevenindu-l să nu vorbească cu nimeni mai mult decât declarase în anchete. Transferat în iulie 1950, a fost torturat în camerele 4-spital și 3-subsol de către unii dintre cei mai duri agresori precum Eugen Țurcanu, Alexandru Mărtinuș sau Titus Leonida.
Obligat să-l bată, Dumitru Bordeianu l-a prevenit pe Gelu Gheorghiu că va lovi încet, dar acesta din urma trebuia să țipe pentru a simula primirea unor lovituri dure. Observând însă că Gheorghiu nu prezenta vânătăi, Țurcanu i-a obligat pe cei doi să se lovească reciproc, dar aceștia au refuzat. Gelu Gheorghiu l-a înfruntat pe Eugen Țurcanu, afirmând că el nu a lovit niciodată pe nimeni și că va refuza să facă acest lucru.
![]()
Atunci când nu era bătut, era obligat să privească schingiurile celorlalți colegi. Profitând de un moment de neatenție al agresorilor, a încercat să se sinucidă, folosind un ciob pe care reușise să îl ascundă. A fost salvat, iar ulterior a fost izolat într-un colț al „nebunilor” ”, precizează sursa citată.
Ulterior a fost transferat la Gherla, nu a mai trecut prin procesul de reeducare, dar a cunoscut maltratări din partea administrației. Restul detenției l-a petrecut în închisorile de la Jilava și Aiud, fiind eliberat pe 31 iulie 1964. Din cauza trecutului său și a faptului că era fost deținut politic, nu a putut să își finalizeze studiile și a fost în permanență șicanat de Securitate.
Despre Gheorghiu, istoricul Alin Mureșan scria: „Una din figurile cele mai luminoase și mai pline de bunătate, cu toate cumplitele degradări și torturi prin care a trecut. În cele mai îngrozitoare torturi, fața lui radia bunătate și milă, privindu-și camarazii chinuiți.”