O tânără în vârstă de 15 ani de la un liceu din municipiul Brăila ar fi lovit o elevă de la o altă instituție de învățământ, iar oamenii legii au întocmit un dosar penal, potrivit Obiectivbr.ro.
Pe 25 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Proximitate s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe 24 noiembrie, în jurul orei 14, o tânără de 15 ani, elevă a unui liceu din municipiu, aflându-se în zona adiacentă a unei alte instituții de învățământ, ar fi lovit o adolescentă de aceeași vârstă, de la unitatea de învățământ respectivă, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.
„A fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Reprezentanții Biroului Siguranța Școlară și ai Biroului Proximitate se vor deplasa la unitățile de învățământ din care fac parte elevele implicate în eveniment pentru relaționarea cu conducerea acestora și efectuarea de activități specifice în vederea prevenirii unor astfel de incidente”, spune IPJ Brăila.