O femeie din judeţul Caraş-Severin i-a dat o sumă importantă de bani unui bărbat pe care l-a cunoscut pe o rețea de socializare și care i-a spus că e comandant de navă. Victima a depus o plângere penală la Inspectoratul de Poliţie Judeţean. La finele anului trecut, o femei din județul Suceava a fost păcălită de un fals general. În acest context, polițiștii vin cu mai multe sfaturi pentru a nu pica în astfel de capcane.
Femeia de 43 de ani a relatat că, vreme de opt luni, a fost abordată pe Internet de un bărbat care a convins-o să trimită aproximativ 20.000 de dolari, în mai multe tranşe, în diferite conturi. El i-a spus că e comandat de navă și i-a promis că se va muta cu ea în România. De asemenea, acesta i-a spus că-i va trimite un cadou în bani și lingouri.
La finele anului trecut, o femeie din oraşul sucevean Vicovu de Sus a fost înşelată de un bărbat cunoscut pe Internet, care i-a spus că e general de război în Orientul Mijlociu și că are nevoie de bani pentru a se întoarce acasă. Femeia i-a dat peste 22.000 de euro, sumă pe care o primise de la copii.
„Specific acestei metode de înşelăciune, victimele escrocilor sunt contactate de persoane care pretind că au funcţii importante în armata americană. Odată câştigată încrederea, celor contactaţi li se promite o relaţie amoroasă. Atunci încep şi cererile de împrumuturi sau de achitare a taxelor vamale pentru ridicarea unor presupuse cadouri trimise de escroci victimelor. De regulă, conversaţiile se poartă prin intermediul unor aplicaţii criptate, ceea ce îngreunează mult atât identificarea autorilor, cât şi dovedirea faptelor acestora”, au transmis polițiștii, potrivit Agerpres.
Aceștia au explicat faptul că, de obicei, banii obținuți de la victime trec prin diferite circuite financiare complicate pentru a se crea o mai mare aparenţă de legalitate a încasării finale.
Polițiștii ne recomandă să nu trimitem bani și să nu transmitem datele noastre personale necunoscuților de pe Internet. De asemenea, e indicat să nu ștergem conversațiile purtate pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în cazul unor înşelăciuni.