Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman, a declarat joi că a propus revocarea din funcţie a directorului ICR de la Londra, Catinca Nistor.
„Am înaintat o propunere de revocare a directorului ICR Londra, Catinca Nistor„, a confirmat oficialul pentru News.ro.
La 1 martie, şefa ICR Londra s-a dat în spectacol pe scena evenimentului găzduit chiar de instituţia pe care o conduce, stânind un nou val de indignare în presă.
În aprilie, numirea lui Nistor la conducerea ICR Londra a fost criticată:
”Ce o recomandă? Este fiica actorului Stelian Nistor, fost lider al Lojei Masonice de rit scoţian.
A fost trimisă în judecată pentru că şi-ar fi atribuit sume de bani necuvenite, ca director interimar al Teatrului Bulandra, funcţie pe care a ocupat-o în mandatul Gabrielei Firea. Întrebată în timpul audierilor care sunt principalele sale obiective pentru acest mandat, a afirmat cu nonşalanţă că deocamdată nu este în măsură să răspundă la întrebare şi că va putea răspunde concret în anul… 2023”, arătau atunci reprezentanţii USR.
Potrivit surselor Libertatea, urmau să fie chestionați și directorul departamentului administrativ din cadrul Ministerului Afacerilor Externe – persoană care aprobă plățile cazărilor demnitarilor -, precum și Andrei Novac, secretar de stat la MAE și cel care se ocupă de relația instituțională cu ICR.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, la solicitarea MAE, Florian a întocmit la preluarea mandatului, în 2022, un document locativ în care a informat că există două apartamente libere în incinta sediului ICR Londra.
Unul dintre ele, cel de la etajul al doilea, este în mod tradițional destinat directorului. De altfel, și directoarea Nistor a locuit circa două luni în el, înainte să-l închirieze pe cel din afara sediului ICR.
„În ciuda faptului că avea un spațiu de locuit gratuit, MAE i-a aprobat cererea de închiriere”, explică sursele ziarului.
Aceleași surse au dezvăluit că documentul care aproba închirierea a fost semnat de Bogdan Moisii, secretar general adjunct al MAE, care are calitatea de ordonator de credite, delegată de ministru, și avizat de Eugen Enache, directorul Departamentului Financiar și Administrativ din cadrul ministerului.
O sursă din DNA a confirmat că este vorba despre o cercetare pornită în urma unei sesizări ce vizează suspiciunea de abuz în serviciu în cazul chiriei lunare de 6.500 de lire sterline pe care statul român o plătește pentru apartamentul directoarei ICR Londra.
Cazul a fost semnalat în luna noiembrie a anului trecut. Libertatea a dezvăluit atunci că actrița Catinca Maria Nistor a refuzat să locuiască într-un apartament gratuit din incinta sediului instituției, așa cum au făcut-o toți predecesorii săi.
La începutul lunii ianuarie, tot Libertatea a scris că Ministerul de Externe nu poate rezilia contractul de închiriere, așa cum promisese ministrul Bogdan Aurescu, imediat după ce cazul a fost dezvăluit public.
Potrivit informațiilor obținute de ziar, contractul de închiriere a fost făcut pe perioada 8 septembrie 2022-7 septembrie 2025, iar clauzele prevăd despăgubiri mari în cazul în care MAE renunță la chirie mai devreme de un an.
Statul român este obligat să plătească, în total, în jur de 78.000 de lire sterline, echivalentul a 434.836 de lei, pentru apartamentul șefei ICR Londra. Asta în cazul în care onorează contractul doar un an.