EBU îi solicită lui Ponta să sprijine TVR pentru a evita insolvenţa: Va fi televiziunea publică un exemplu de aplicare diferită a legii pentru stat şi sectorul privat?

EBU îi solicită lui Ponta să sprijine TVR pentru a evita insolvenţa: Va fi televiziunea publică un exemplu de aplicare diferită a legii pentru stat şi sectorul privat?

Jean-Paul Philippot, preşedintele European Broadcasting Union (EBU), şi Ingrid Deltenre, directorul general al EBU, i-au trimis o scrisoare oficială premierului Victor Ponta în care îşi arată îngrijorarea faţă de situaţia financiară în care se află în prezent Societatea Română de Televiziune (SRTv), anunţă Mediafax.

Surprinzător, în scrisoare se cer măsuri speciale pentru a se evita intrarea TVR în insolvenţă, dar şi ajutoare financiare de la stat către… televiziunea de stat. Acest lucru ar însemna ca TVR să beneficieze pe piaţă de condiţii preferenţiale de care televiziunile private nu pot avea parte.

Ne exprimăm îngrijorarea extremă ca urmare a relatărilor privind faptul că TVR ar putea fi plasată în insolvenţă, ca parte a reformei privind rezolvarea problemelor sale financiare. Vă sfătuim ferm să nu faceţi acest lucru„, spun Jean-Paul Philippot şi Ingrid Deltenre în scrisoarea adresată premierului Ponta.

Într-adevăr, intrarea TVR în insolvenţă a fost unul dintre scenariile vehiculate pentru rezolvarea situaţiei financiare a televiziunii publice, însă nu a fost făcut niciodată un demers final în acest sens. Şi asta pentru ca TVR nu poate intra în insolvenţă fără  modificarea legislaţiei în acest sens.

La sfârşitul lui 2013, TVR avea datorii istorice de 787 de milioane de lei, din care cele mai multe datorii la stat, potrivit raportului de activitate al instituţiei.

De asemenea, TVR avea la sfârşitul lui 2013 datorii fiscale de 510,8 milioane de lei, în timp ce datoriile comerciale erau de 161,3 milioane de lei, televiziunea datorând cei mai mulţi bani la European Broadcasting Union, la Centrul Naţional al Cinematografiei şi la organisme de colectare a drepturilor de autor, potrivit raportului de activitate al televiziunii publice.

În acest context, surprinzător este faptul că, deocamdată, Consiliul Concurenţei nu a dat nici un semn că monitorizează ajutoarele de stat pentru TVR, lucru care intră în atribuţiile sale.

Dacă Televiziunea Română nu va putea să funcţioneze în continuare şi să-şi achite datoriile, repercusiunile se vor răsfrânge nu doar asupra EBU, ci şi asupra comunităţii radiodifuzorilor europeni în general„, mai spune conducerea EBU în scrisoarea adresată premierului.

Totodată, conducerea European Broadcasting Union spune că situaţia în care se găseşte în prezent TVR este cauzată, în parte, de numirile politizate şi intervenţiile din sfera politicului în activitatea televiziunii publice.

Este semnificativ faptul că niciunul dintre directorii generali ai TVR nu şi-a dus până la sfârşit mandatul la conducerea instituţiei„, mai spune conducerea EBU, precizând că este responsabilitatea statului să organizeze Televiziunea Română într-un mod corect şi să asigure finanţarea necesară pentru îndeplinirea misiunii de serviciu public a acesteia.

Scrisoarea a fost  trimisă şi în atenţia preşedintelui României, Klaus Iohannis. Totodată, mesajul a fost primit de Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, Gigel-Sorinel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, şi de Anca-Elena Opriş, ambasadorul României în Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein.

European Broadcasting Union este cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa, în care Societatea Română de Televiziune este membră.