Edil din Bihor, acuzat că ar fi prejudiciat primăria cu circa 100.000 euro prin achiziții fictive

Edil din Bihor, acuzat că ar fi prejudiciat primăria cu circa 100.000 euro prin achiziții fictive

Primarul din localitatea Boianu Mare, alături de contabila-șefă și casierul cu care lucrau, au fost reținuți, joi, pentru 24 de ore de către polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, fiind acuzați că ar fi prejudiciat primăria cu suma de 405.000 de lei prin achiziții fictive.
Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune.

Cei trei sunt suspectaţi că în perioada august 2008-iulie 2010 ar fi întocmit facturi si chitanţe fiscale fiscale, pentru achiziţii fictive de produse sau alte operaţiuni financiare. Prejudiciul total estimat de anchetatori este de aproape 100.000 de euro.

Vineri, primarul, contabila şefă şi casierul vor fi duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. De asemenea, poliţiştii vor lua măsuri pentru recuperea integrală a prejudiciului.