După ce Comisia Europeană a decis să interzică importurile cerealelor din Ucraina, importurile de grâu și de porumb au scăzut cu doar 14% și respectiv 29% din mai, potrivit unei analize economica.net.
În continuare, există numai din import, de 6,8 ori mai mult porumb și de 30,8 ori mai mult grâu în țară față de perioada similară a anului trecut.
Începând cu 2 mai, de când Comisia Europeană a interzis, cu unele excepții, importurile de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui din Ucraina, România a importat din afara spațiului comunitar aproximativ 38.800 de tone de grâu comun și aproximativ 75.700 de tone de porumb.
Per total, în acest an comercial ( 1.07.2022- 4.06.2023), România a importat din afara spațiului comunitar 909. 677 de tone de grâu, de 30,8 ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut ( date iulie-mai) și peste 1,3 milioane de tone de porumb, de 6,8 ori mai mult decât anul trecut.
Urmare a războiului, Ucraina a devenit cea mai importantă sursă de grâu și porumb a UE, cu cote de 62,9% ș respectiv 56,2% din total importuri, în perioada 1 iulie 2022/6 iunie 2023.