Eleganţă pe două roţi în oraşul cetăţii, Alba Iulia. Peste 150 de femei au pedalat la un eveniment local şi au stârnit admiraţia privitorilor (VIDEO)

Eleganţă pe două roţi în oraşul cetăţii, Alba Iulia. Peste 150 de femei au pedalat la un eveniment local şi au stârnit admiraţia privitorilor (VIDEO)
Foto: iuliadinalbaiulia.ro

Eleganţă pe două roţi în oraşul cetăţii, Alba Iulia. Peste 150 de femei au pedalat la un eveniment local şi au stârnit admiraţia privitorilor.

Reprezentatele sexului frumos au dorit să contribuie la efortul de a schimba percepția asupra vieții în oraş și pentru a promova un mijloc de transport sustenabil, informează Mediafax.

Peste 150 de bicicliste îmbrăcate în ii tradiționale au defilat pe biciclete împodobite cu flori, baloane și alte accesorii prin Cetatea Alba Carolina și pe principalele bulevarde din Alba Iulia.

Reprezentantele sexului frumos au fost însoţite la această paradă de bărbaţi la cea de-a IV-a ediţie a evenimentului "SkirtBike.

#DIRECT_ONE_mjib46#

Curioşii au putut admira, pe lângă energia doamnelor şi rochiile, fustele sau pantofii cu toc ale acestora.

Parada s-a încheiat cu o tombolă, iar premiul cel mare a fost o bicicletă Pegas. În cadrul evenimentului organizatorii au adus în atenţia asistenţei şi atelierul de educație non-formală, "Bicicleta pentru toți".

Acolo, tinerii au învățat să folosească bicicleta ca mijloc de deplasare și regulile pe care trebuie să le respecte în trafic.