Deputații au decis încuviințarea urmăririi penale și reținerea Elenei Udrea, însă cererea de arestare nu a întrunit numărul de voturi necesar. Elena Udrea a declarat că votul aleșilor a fost făcut ca la rabin: unul pentru procurori și unul pentru ea.
Întrebată dacă discursul ei a fost cel care i-a convins pe parlamentari să voteze în acest mod, Udrea a răspuns că nu au avut nevoie să fie convinși.
„Știu și ei că am dreptate. Ei au nevoie de curaj pentru a recunoaște lucrurile care se întâmplă. Ei se poartă așa cum e imaginea despre Parlament. Fiecare a votat cum a considerat”, a declarat Udrea.
„Nu am crezut că se va vota a treia arestare. Ce justiție e asta? Ce pericol sunt eu dacă o instanță m-a lăsat în liberate? Ăsta e circ, nu e justiție. Imaginea justiției are de suferit din cauza modului în care e aplicată. (…)
O să fiu reținută, dar nu pot fi arestată. E strigător la cer. Nu mă duc acasă. Eu vreau să fiu iar reținută și să port din nou cătușe. Dacă e circ, să fie circ până la capăt.
Au votat ca la rabin: hai să fie una pentru procurori, una pentru Udrea.
Nu o să contest votul. Procurorii, dacă vor, mă pot cita. Vă rog să mă urmăriți de mâine încolo”, a mai spus ea.
Elena Udrea va putea fi urmărită penal şi reţinută, în condiţiile în care rezultatul final al votului Camerei Deputaţilor privind cererea de reţinere a fost de 123 de voturi pentru şi 119 împotrivă, în timp ce solicitarea de arestare a fost respinsă, transmite B1 TV.
Cererea privind începerea urmării penale în cazul Elenei Udrea a fost aprobată, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 193 de voturi „pentru”, 106 „împotrivă”, alte şase voturi fiind anulate.
Votul a fost secret, cu bile. (Detalii AICI)
#DIRECT_ONE_elrje1#