Elena Udrea: Intervenția serviciilor secrete în actul de justiție are ca scop preluarea puterii de la clasa politică. Suntem pregătiți să renunțăm la democrație și să ne lăsăm conduși de generali?

Elena Udrea: Intervenția serviciilor secrete în actul de justiție are ca scop preluarea puterii de la clasa politică. Suntem pregătiți să renunțăm la democrație și să ne lăsăm conduși de generali?
Foto: facebook.com/EUdrea

Elena Udrea a declarat luni că, în urma discuției pe care a purtat-o duminică seară la postul B1 TV, în cadrul emsiunii „Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, a început să se gândească la implicarea serviciilor secrete în actul justiției.

Udrea este de părere că astfel reprezentanții serviciilor secrete  urmăresc „preluarea puterii de la clasa politică”.

„Am în minte o idee din emisiunea de ieri seară: că aș putea fi și eu o victimă colaterală și, că aș putea accepta acest fapt așa cum, teoretic, înainte am acceptat că se poate întampla în cazul altora. Diferența este că atunci mi se parea că există o cauză înaltă, nevoia de stat de drept, pentru care merită să trecem cu vederea acțiuni nedemocratice cum ar fi intervenția serviciilor secrete în actul de justiție. Acum am înțeles ce este oricum evident pentru toți cei care vor să vadă, că scopul este chiar preluarea puterii de către reprezentanții serviciilor secrete de la clasa politică, care o deține democratic, în urma alegerilor electorale”
, a scris Udrea pe Facebook.

Fostul ministru a mai precizat că nu se fac dosare serioase, cu probe, împotriva oamenilor trimiși în judecată, pentru că scopul nu este tragerea la răspundere, ci scoaterea acestora din scenă.

„Chiar și așa, înainte oamenii erau trimiși în judecată în stare normală, de libertate. Acum au venit cu practica generalizată a arestărilor preventive regizate în spectacole televizate, a politicienilor și a oamenilor de afaceri, care a îngrozit pe toți cei care li s-ar putea opune și i-a redus la tăcere, pentru că totul trebuie să se întâmple rapid. Ei nu pot aștepta câtiva ani să fie judecați cei care trebuie înlăturați chiar acum.
De aceea cred că nici nu își bat capul să facă dosare serioase, cu probe, pentru că nu tragerea la răspundere îi interesează ci scoaterea acestora din scenă.

Tot acesta este și motivul pentru care sunt vizate de anchete doar firmele românești: oamenii de afaceri români sunt chiar ei lideri în societate, deci și ei trebuie înlăturați iar firmele românești distruse, locul lor urmând să fie luat de companii străine, care nu sunt interesate de cine conduce România ci doar să facă bani pe care să și-i ducă la ei acasă”, a mai precizat aceasta.

Elena Udrea constată că este un „plan bine gândit și executat de a prelua în mod nedemocratic și în interes de grup conducerea țării, folosind pretextul anticorupției”.

„Și atunci, evident că nu vorbim de victime colaterale într-o luptă cu scop înalt ci, de un plan bine gândit și executat de a prelua în mod nedemocratic și în interes de grup conducerea țării, folosind pretextul atât de popular al anticorupției.

Întrebarea este dacă suntem pregătiți să renunțăm atât de ușor la democrația câștigată greu în 1989 și să ne lăsăm conduși din nou de generali?”, a scris Elena Udrea pe site-ul de socializare.