Elevii vor să învețe chineza în școli. Unii ajung să studieze la universități renumite din China

Elevii vor să învețe chineza în școli. Unii ajung să studieze la universități renumite din China
Foto: Pixabay

Elevii sunt tot mai dornici să studieze limba chineză în școlile din România. Cei care se înscriu la astfel de cursuri au posibilitatea de a ajunge să studieze la universități renumite din China.

Elevii vor să studieze în China

La Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, sunt 90 de elevi de gimnaziu și liceu care învață chineza cu o profesoară care a venit din Beijing. Unii dintre ei vorbesc deja fluent limba și au de gând să studieze la universități din China, conform știrileprotv.

„Studiul în China este foarte accesibil și de foarte înaltă calitate”, a spus o elevă din clasa a X-a.

Taxele de școlarizare la universitățile din China ajung până la 4.000 de euro pe an și pot fi acoperit prin burse, dacă studentul dovedește că știe limba.

„Acel examen a fost destul de greu. Îmi amintesc că la vremea aceea erau 11 studenti pe un loc de bursă. Mă ocup cu traducerea de cărți și de filme din limba română în chineză sau în engleză și vice-versa”, a transmis o absolventă a unei universități din China.

Cursuri de chineză și în Galați

Și trei școli din Galați oferă cursuri gratuite de limba chineză, cu sprijinul Institutului Confucius – organizație susținută de Guvernul Chinez. În fiecare an, câte un student vine aici și le predă chineza.

„Își doresc ca, într-o bună zi, să călătorească în China. Și ar vrea să poată vorbi cu localnicii în limba chineză”, a spus o profesoară de limba chineză.

În jur de 200 de români studiază în China, iar comunitate de absolvenți ajunge la aproximativ 1.000 de persoane, arată estimările.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Oana Roman, despre fiica ei adolescentă: „Nu face curat la ea în cameră. Nu m-am gândit să o pedepsesc. Încerc, dar…”
23:34 - Andi Moisescu, dezvăluiri din viața de familie: „Am desăvârșit arta spălatului, arta curățatului”
23:09 - Încă un scandal între Saveta Bogdan și Gheorghe Turda: „El suferă că nu mai e băgat în seamă” vs. „Ea vrea să fie profesionistă prin cârciumi. Nu va fi niciodată la nivelul meu intelectual”
22:40 - Nouă taxă bizară pe litoralul românesc: „Nu mai mergeți, fraților, la mafioți! Să stea cu plajele goale!” (VIDEO)
22:11 - Câți bani au cheltuit tinerii la mare, în plin festival „Beach, Please!”: „Preţuri de Dubai, mai scump în România”
21:44 - Oana Țoiu, despre detașările dubioase în consulatele României: „De la Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată”
21:23 - Marius Lăcătuș a rememorat clipele în care a adoptat-o pe unica sa fiică: „Dacă intrai acolo, la leagănul de copii, și vedeai, crede-mă că ți se rupea inima”
20:54 - Irina Columbeanu a dezvăluit de ce mama ei, Monica Gabor, n-a mai venit în România: „Eu mi-am asumat un risc să vin aici”
20:31 - Tișe, revoltat după congresul PNL: Transilvania a salvat PNL de la un dezastru absolut la ultimele alegeri și tot a rămas pe dinafară / Critici pentru noii prim-vicepreședinți: Ce model e Pauliuc pentru mine, care am câștigat 4 rânduri de alegeri? (VIDEO)
19:52 - Florin Salam, amenințat cu cuțitul de interlopi din clanul Cocalarilor. Cine l-a salvat