Emeric Ienei, intervenţie pe cord duminică dimineață: Fostul selecționer are nevoie de patru bypass-uri. După șase ore, operația încă nu s-a terminat

Emeric Ienei, intervenţie pe cord duminică dimineață: Fostul selecționer are nevoie de patru bypass-uri. După șase ore, operația încă nu s-a terminat
Foto: sportotal.ro
UPDATE 15.08:  Emeric Ienei este în operaţie şi la această oră, deşi în mod normal, aşa cum au anunţat medicii, intervenţia trebuia să se termine la ora 13.

Fostul antrenor al naţionalei şi al echipei Steaua Bucureşti, Emeric Ienei, a intrat duminică dimineață, în jurul orei 09.00, în sala de operaţie, acolo unde va suferi o intervenţie pe cord, informează postul B1 TV.

Medicii spun că fostul tehnician are nevoie de patru bypass-uri. Operația va dura aproximativ patru ore.

Fostul antrenor s-a simţit rău în ultimele săptămâni şi a acuzat dureri în zona inimii, el fiind internat în urmă cu o zi la Institutul Inimii din Cluj Napoca.

La spital a venit la prima oră şi fiica acestuia, care ne-a declarat că este îngrijorată de starea de sănătate a tatălui său.

Fostul antrenor Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii. După o serie de investigaţii medicale, specialiştii au descoperit că Ienei are două artere foarte îngustate, care restrâng circulaţia sanguină. Din acest motiv, fostul antrenor va fi operat pe cord pentru a-i fi montate câteva bypass-uri.

Un vânzător ambulant de ziare le-a declarat jurnaliştilor aflaţi la spital că Emeric Ienei nu părea îngrijorat.

Fostul antrenor s-a născut la 22 martie 1937. El a fost tehnicianul care a câştigat alături de Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986. De asemenea, a fost selecţionerul României la turneul final al Cupei Mondiale din 1990 şi al Campionatului European din 2000.
 

Emeric Ienei, operat in aceasta dimineata
Embed: