Emil Boc, cu ocazia noului an: Să privim cu speranță și încredere spre viitor

Emil Boc, cu ocazia noului an: Să privim cu speranță și încredere spre viitor
Foto: B1 TV

Premierul României, Emil Boc, a transmis sâmbătă un mesaj românilor cu ocazia Anului Nou în care le urează acestora un an mai bun, plin de împliniri și sănătate.

“Începutul Noului An este un bun prilej să privim în trecut cu înțelegere și recunoștință pentru tot ceea ce ni s-a întâmplat bun, cu speranță și încredere în viitor. Anii care au trecut ne-au arătat mai mult decât altătdată că darurile celel mai de seamă de care avem parte sunt oamenii de lângă noi. Vă doresc să împărătășiți alături de familie, prieteni, de toți oamenii dragi din viața dumneavoastră bucuri și puterea pe care ne-o dă acest nou început de an. Vă doresc sănătate, împliniri și un an bun! La Mulți Ani!”, a transmis Emil Boc, citat de Agerpres.

Tot cu ocazia noului an, președintele Traian Băsescu le-a adresat românilor un mesaj în care a spus că românii au depășit dificilul an 2011 printr-un amplu efort național.

Românii pot fi mândri că, printr-un amplu efort naţional, am depăşit împreună dificultăţile anului 2011„, a spus șeful statului.