Emisiunea „Condamnații” prezintă cazul lui Cornel Doba, un bărbat care a ajuns de șase ori la închisoare pentru furt

Emisiunea „Condamnații” prezintă cazul lui Cornel Doba, un bărbat care a ajuns de șase ori la închisoare pentru furt

Adriana Stoicescu a prezentat, sâmbătă, în emisiunea „Condamnații”, de pe B1 TV, cazul lui Cornel Doba, un bărbat pe care sărăcia l-a împins de nenumărate ori la furt și care și-a plătit de fiecare dată timpul pentru faptele comise.

Bărbatul de 39 de ani se află în închisoare pentru a șasea oară, fiind închis de fiecare dată la penitenciarul de la ieșirea din Craiova – Pelendava.

Acesta povestește că prima dată când a intrat la închisoare a fost în 1986, când a furat o roată de rezervă.

”Am terminat școala la Bistrița. Când am terminat școala, am vrut să mă angajez și am văzut că nimeni nu mă ia. Am furat un cauciuc. Am luat o suspendare pentru un an, 4 luni și 24 de zile. După asta, imediat la o lună, am făcut o altă infracțiune. Am furat un televizor dintr-un restaurant și mi s-a dat să execut doi ani”, povestește acesta.

Când a ieșit din închisoare, a lucrat pentru opt ani în uzină la Slatina, însă boala l-a determinat să renunțe la meserie și să se apuce iar furt pentru a supraviețui și pentru a-și procura medicamentele.

”După ce am plecat de la uzină, m-am apucat să fur. Mergeam să fur prin diferite firme. Și mă descurcam de azi pe mâine. Mă prindeau cam la 6-7 luni și veneam iar la închisoare”, mai povestește bărbatul.

Condamnații – 28 iunie 2014 – emisiune integrală

Urmăriți B1TV.ro și pe
`