Jurnalistul Sorin Avram, realizatorul emisiunii OM la OM de pe B1 TV, a făcut duminică o retrospectivă a celor mai importante evenimente care s-au petrecut săptămâna trecută.
Unul dintre subiectele abordate de moderatorul emisiunii, alături de invitații săi, scriitorul, istoricul şi jurnalistul Stelian Tănase şi directorul cotidianul.ro, jurnalistul Cornel Nistorescu, a fost vizita președintelui Klaus Iohannis în SUA, unde șeful statului a vizitat Muzeul Holocaustului de la Washington, s-a fotografiat cu preşedintele Barack Obama şi a participat la summitul Securităţii Nucleare. Apoi, Ioahnnis s-a întâlnit cu câţiva români la ambasada României de la Washington.
”E atât e de comună chestia asta, întâlnirile astea la care vin o sută de români care fac poze cu premierul, cu președintele, cu ambasadorul, mare moment de politică externă românească… Că o să aducem investitori în România, asta e vorbărie în fața unor români care cred că nici mici, nici sarmale nu au primit de data asta… Asta e un «hai să ne ducem până în America», arată prost. Probabil s-a întâlnit noaptea cu cineva de la o mare companie, dar noi nu am aflat nimic de implicări economice”, a comentat Cornel Nistorescu.
Emisiunea ”Om la om”: Sorin Avram, Stelian Tănase și Cornel Nistorescu au comentat principalele momente ale vizitei președintelui Klaus Iohannis în SUA
#DIRECT_ONE_uzhogm#
În ceea ce privește faptul că șeful statului a declarat că s-a întâlnit în SUA cu președintele Barack Obama, cu vicepreședintele Joe Biden și cu secretarul de stat John Kerry, Stelian Tănase susține că este vorba mai mult de o laudă a lui Iohannis.
”A fost mai mult o laudă. Acolo toată lumea se întâlnește cu toată lumea pe coridoare, își dau bonjour. Nu este o performață, nu trebuia să amintească în mesajul pe care l-a dat că s-a întâlnit cu Obama, cu Biden, cu Kerry. Au fost întâlniri întâmplătoare, poate ușor programate de cei de la protocol, dar acești lideri ai lumii s-au văzut cu toți invitații care au fost acolo”, a declarat Tănase.
”Vizita lui Iohannis nu a fost una de stat. Nu a fost invitatul Casei Albe, a fost o întâlnire internațională în legătură cu securitatea nucleară, la care au participat încă 50 de șefi de state. (…) Iohannis a fost ca într-o vizită privată, s-a simțit bine, s-a întâlnit cu românii, s-a plimbat, a mai rămas o zi să vadă cireșii în floare, bravo lui. Apreciez că un președinte care are atâtea probleme se poate bucura de o floare”, a spus ironic Stelian Tănase.
”Ceea ce a fost fals în toată această chestiune a fost mesajul pe care Iohannis l-a transmis, că vizita era mult mai importantă decât a fost de fapt. Vrea să spună că dacă a pus pe Facebook poza lui cu Obama, Obama i-ar fi dat vreo importanță, ar fi discutat chestiuni de prezența armatei americane aici, de baza de la Deveselu, de prezența amenințătoare în Marea Neagră a rușilor…”, a completat jurnalistul.
Înregistrarea emisiunii OM la OM o puteți găsi pe site-ul B1.ro – http://bit.ly/1PA8h3Q