Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, care a pierit în incendiul de la ”Colectiv”, a povestit cât de greu îi este, după pierderea suferită, să constate că nimic nu s-a schimbat și că statul nu a învățat nimic din această cruntă lecție.
Alexandru Mihai Iancu, un tânăr de 22 de ani, a murit pe 21 noiembrie 2015, după ce s-a luptat pentru viața luila Spitalul ”Sf. Ioan” din București, amintește Digi24. A murit cu 5 bacterii nosocomiale.
”E cea mai mare tragedie cel puțin din ultimii 25 de ani. Să vezi că după 3 ani schimbările sunt minime e mai dureros decât pierderea suferită iniţial.
Am avut discuții serioase cu medici din România și am fost la discuții cu profesori universitari, specialiști în arsuri și din Europa. Cei din afară mi-au spus toți: malpraxis, pentru că un copil cu arsuri declarate de 28%, în realitate nu știm cât, dar privind dosarele celor care au plecat în străînătate unde scria 50 și în realitate aveau 35. La noi s-au umflat cifrele. A fost o greşeala. N-o pun pe seama medicilor. Îi acuz că n-au avut curaj să iasă în față, după ce i-au stabilizat și să spună: ”nu e adevărat, în realitate nu avem de toate, dacă îi ții în spital, mor”. Rolul medicului e să salveze viaţa, nu să muncească 3 zile nedormind. Pentru că atunci doar Dumnezeu îi poate ajută pe pacienți”, a declarat Eugen Iancu, citat de Digi24.
Tatăl îndurerat și-a amintit și de minciunile spuse de autoritățile române, minciuni care au dus, în final, la moartea altor tineri: ”Nu există dosarul intervenției din acea noapte, care a fost o catastrofă. Și nu există dosarul spitalelor, unde au murit 36 de copii. Conducerea Ministerului Sănătății declara că avem de toate, a blocat plecarea, pentru că sâmbătă dimineața era dispoziție clară: nimeni nu e transportabil”.
”Uneori îți vine să râzi, uneori să le dai cu ceva în cap, să te duci peste procurorul-șef, peste instituție, să-i dai foc. Oriunde în lume, fără justiție nu poți face ordine. Nu ai justiție, ai dezastrul pe care îl avem în țară. Principala entitate coruptă e justiția. Când o să facem ordine în justiție, nu cum se dorește acum, pentru acum se dorește doar schimbarea puterii asupra justiției. Când vom avea procurori și judecători independenți, vom avea o curățenie în toate domeniile”, a mai spus Iancu.