Bucureștiul se situează pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte calitatea aerului şi nivelul zgomotului. doar22% dintre locuitorii intervievaţi s-au arătat mulţumiţi de aerul pe care îl respiră, potrivit datelor făcute publice vineri de Oficiul European de Statistică, potrivit Mediafax.
În Europa, primele locuri în ceea ce privește calitatea aerului sunt ocupate de Viena, Helsinki şi în Dublin, arată datele Eurostat. 88% dintre locuitorii din cele trei capitale europene s-au arătat mulțumiți de aerul pe care îl respiră, în top urmând Luxemburg cu 83%, Stockholm 77%, Ljubljana cu 76%.
Pe penultimul loc este Sofia, unde 28% dintre locuitori au fost mulţumiţi de calitatea aerului.
În ceea ce privește zgomotul, Bucureştiul ocupă tot ultimul loc. 31% dintre cei intervievaţi s-au arătat mulţumiţi, potrivit Eurostat. La coada clasamentului se află şi Sofia (36%) sau Roma, Madrid şi La Valletta. La polul opus, printre cele mai puţin zgomotoase capitale se află Dublin (82%), Helsinki (81%) şi Luxemburg (79%).
Sondajul a fost realizat în anul 2015 şi a fost publicat cu ocazia Zilei Mediului.