Excursia ”sardelelor”: Zeci de copii într-un autocar cu 53 de locuri (VIDEO)

Excursia ”sardelelor”: Zeci de copii într-un autocar cu 53 de locuri (VIDEO)
Foto: dejeanul.ro

Inconștiență maximă din partea educatoarelor unei grădinițe din Dej. Zeci de copii au stat o zi întreagă, înghesuiți ca sardelele într-un autocar, informează B1 TV.

Conducerea grădiniței a organizat o excursie pentru cei mici, însă nu s-a gândit deloc la siguranța minorilor.

Așa că i-au dus să-i plimbe cu un autocar ale cărui locuri erau insuficiente, și au ajuns 70 de oameni într-un mijloc de transport cu 53 de locuri.

Revoltați din cale afară, părinții le-au cerut socoteală cadrelor didactice.

La întoarcerea din excursie, părinților mai că nu le-a venit să creadă ce văd în fața ochilor. Când ușile autocarului s-au deschis, copii lor de abia mai puteau respira, la cât de înghesuiți erau în mașină.

Coșmarul celor mici, dar şi a însoţitorilor a durat o zi întreagă. Practic, un drum dus întors de la Dej la Târgu Mureș, plus deplasările între obiectivele pe care le-au vizitat cei aproximativ 70 de oameni.

Asta în condiţiile în care excursia s-a făcut cu un autocar care în mod normal are 53 de locuri.

Organizatorii în schimb n-au văzut nicio problemă.

La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție. Oamenii legii spun că șoferul a fost inconștient. Riscurile la care sunt expuși pasagerii, în cazul unui accident rutier, sunt mult mai mari, dacă mașina este arhiplină.

Cazul va ajunge și în atenția autorităților, care vor verifica licențele de transport. Dacă acestea nu sunt în regulă, firma căreia aparține autocarul va suporta sancțiuni.

Excursia ”sardelelor”: 70 de oameni într-un autocar cu 53 de locuri