Expoziţia „Szasz – Albici: O familie de artiști din Epoca de aur”, la Galeria Romană (FOTO)

Expoziţia Szasz - Albici: O familie de artiști din Epoca de aur, la Galeria Romană (FOTO)

Galeria Romană vă invită la o nouă expoziţie din seria “Familii de artiști”.

Familia de artiști SZAZS ALBICI a trăit intr-un model social care poate fi considerat, în funcţie de perspectiva din care privim, ori “Epoca de Aur”, ori“ Anii de Plumb”.

Acest paradox al societăţii românești s-a evidenţiat de-a lungul istoriei, zi după zi, dar mai ales în perioada postbelică, despre care Emil Cioran spunea: “ nu pot iubi decât o Românie în delir.” Delir a fost cu prisosinţă, în acele vremuri în care arta membrilor familiei era când ridicată în slăvi, când interzisă, iar Cenaclul Tineretului funcţiona ca un creuzet al avangardei europene.

​Membrii familiei: ​

LIA SZAZS : Realismul viguros creat prin acumulări baroce de elemente formale până la un punct influenţat de pictorul italian Campigli, s-a transformat cu timpul într-unul metaforic / simbolic susţinut de o hotărâtă viziune Pop Art.

Atrasă de pânza imaculată, Lia Szàsz o transfigurează de fiecare dată, în plan spiritual, convinsă că pictura este mai ales un spaţiu al liniștii.

DORIAN SZASZ : Mișcarea și energia sunt doi vectori in jurul cărora se articulează întreaga operă a lui Dorian Szasz. Sportul reprezentat în culori brute îl apropie ca tematică de modele ale Pop Art-ului anilor 60. Opera pictată a lui Dorian Szàsz este însă greu de încadrat. În anii 70 nimeni în România nu practica un astfel de stil.

ILEANA SZASZ : Ileana Szàsz este hotărât un pictor realist. Mai mult decat construcţia de tip clasic a unei imagini și știinţa culorilor, deprinse în atelierul părinţilor săi Lia și Dorian Szàsz, ea se lansează într-o căutare ezoterică folosind fapte și gesturi naturale pe care le ordonează într-o altă succesiune factuală.

Pânzele sale se vor plasa firesc, într-un registru magic care ne face să ne amintim de o anume sensibilitate culturală sud-americană.

ANTONIO ALBICI : Antonio Albici reușește să sugereze densitatea materiei fără nevoia de a recurge la încărcări păstoase, la zgârieturi agresive sau acumulări excesive. Mai mult decât atât, avantajos, el ne oferă suprafeţe limpezi, aproape glaciale, mergând până la jocul subtil al transparenţelor.

ARNO ALBICI : Arno Albici reușește să-și așeze imaginile la același nivel de excelenţă motivat de atracţia spre magia orientală. În special, Japonia desăvârșește această rigoare elveţiană naturală.

Pasiunea pentru detalii și coerenţa perfectă a asamblării elementelor constitutive permit artistului să depășească orice valoare pur artistică.

„Viziunea” îl ajută să integreze o categorie care lărgește frontierele limbajului în direcţia unor orizonturi incomparabile.

​Expoziția este organizată sub înaltul patronaj al Excelenței Sale, dl. Urs HERREN, Ambasadorul Confederației Elvețiene la București.

Vernisajul are loc joi, 10 mai 2018, la ora 19.00, bd. Lascăr Catargiu, nr. 1, sector 1 București.

Cuvântul de deschidere al evenimentului va fi rostit de Prof. Dr. Teodor Baconschi.​

Expoziţia este deschisă în perioada: 10 mai – 9 iunie 2018, iar programul de vizitare:

Luni-vineri: 10:00-18:00, Sâmbătă: 10:00-15:00.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`