O femeie de 37 de ani, din comuna Agigea, județul Constanța, a murit, luni dimineața, după ce a fost lovită de tren, în localitatea Valu lui Traian. Ajunși la fața locului, medicii nu au mai putut să o salveze.
Totul s-a produs în dimineata zilei de luni, în localitatea Valu lui Traian, din județul Constanța. Femeia de 37 de ani a fost lovită de tren, iar medicii nu i-au putut salva viața, în ciuda eforturilor acestora, fiind nevoiți să îi declare decesul, conform observatornews.
Femeia lucrase în trecut la ITM Constanța, apoi a fost transferată la Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța.
În urma accidentului feroviar, traficul a fost întrerupt, între stațiile Valu lui Traian și Basarabi, fiind reluat după ora 10.40.
„Traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă, pe raza Sucursalei Regionale CF Constanţa, între staţiile CF Valu lui Traian şi Basarabi unde, în cursul acestei dimineţi, a avut loc un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane de sex feminin, surprinsă în gabaritul căii, pe firul II, de trenul IR 1686, care circulă în relaţia Constanţa – Bucureşti Nord”, se precizează în comunicatul CFR.
Trenul IR 1868, implicat în accident și trenurile IR 1581, București-Constanța, și R 11082, Constanța- București, au fost oprite temporar în gările adiacente în perioada în care s-au efectuat controalele la fața locului. Ele au sosit la destinație cu întârizere.