În aproximativ o lună va intra în vigoare legea antifumat. Pentru că nu mai este mult până pe 16 martie și nici cale de întors, românii au început să se informeze cum pot fenta legal legea.
Importate sau născocite chiar de ei, în colaborare cu patronii cluburilor sau pe cont propriu, fumătorii vor avea în continuare destule căi de a-și aprinde țigara în cluburi, pub-uri, restaurante.
Jurnalistul Mihai Ursu face o listă a celor mai inedite modalități prin care fumătorii își vor putea permite în continuare să aprindă o țigară “așezați la masă, omenește, în interior, nu pedepsiți în ploaie și în frig, așa cum le-ar plăcea ălora să ne vadă.”
1.Members only . Mai exact, patronul declară “bodega” club privat. Se fac cartele de membru, se semnează o adeziune prin care cei care intră sunt înștiințați că în local de fumează. Totodată, membrii vor plăti o taxă simbolică și “cam aia e”.
“Asiguri în interior mijloacele tehnice pentru aerisire de calitate și pentru securitate anti-incendiu, după care să pornească petrecerea! Cu această ocazie, ți-ai fidelizat un grup de clienți care o să aprecieze că ți-ai dat interesul pentru ei”, scrie Ursu pe siteul său.
2. Lock-in. Această practică este des întâlnită în Marea Britanie. Unii patroni de pub trag zăvorul pe ușă după o anumită oră, moment în care intră în vigoare așa-numitul „lock-in”. Bodega nu mai e loc public din acea clipă, e spațiu privat. Cine e înăuntru e liber să plece oricînd dorește, dar de intrat nu mai intră nimeni, explică jurnalistul.
3.Biserica. S-ar putea crea o religie care îți cere să fumezi, precum cea a rastafarienilor, al cărei pilon central este consumul de iarbă.
“Dacă asta îți cere dreapta credință, și anume să fumezi, statul nu are dreptul să se pună între tine și mîntuirea sufletului”, spune Mihai Ursu.
4. Science, Bitches. Poate cea mai inedită idee este să se transforme localul în centru pentru studierea fumatului. Ideea a pornit de la britanici. O patroană din UK le-a explicat autorităților că localul ei se va transforma în centru științific, unde cei prezenți vor studia fumatul.
„Așadar, patru metode simple, scoase din pălărie, de a ne putea în continuare bucura de viață și de distracție, fără să mai fim arătați cu degetul că uite ce rău facem noi și cum distrugem societatea cu țigările noastre. (…) Și acum, la fumat!”, conchide Ursu.
Legea antifumat intră în vigoare din data de 16 martie. Astfel, românii nu vor mai avea voie să fumeze în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii – inclusiv în cele din parc – , în unitățile de învățământ, în unitățile sanitare, precum și cele destinate protecției copilului. Țigările vor fi interzise în baruri, restaurante și cafenele.
În ceea ce privește țigările electronice, legea prevede doar că vor fi interzise în mijloacele de transport în comun și la locurile de joacă pentru copii.