Guvernul României a anunțat, joi, că Festivalul și Concursul „George Enescu” vor fi organizate alternativ, fiecare la doi ani, din cauza lipsei de fonduri.
„Conducerea Ministerului Culturii şi Comitetul de Organizare a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” au analizat bugetul propus de Guvern prin Ministerul Culturii, precum şi structura şi programul ediţiei din 2013. Având în vedere că bugetul Festivalului este susţinut în cea mai mare parte de către Guvernul României, pe fondul actualelor condiţii economice, a fost regândită construcţia acestuia în aşa fel încât România să continue să organizeze acest eveniment la standarde internaţionale, facilitând un schimb cultural unic între cultura şi artiştii români şi patrimoniul cultural mondial.
În urma analizei efectuate, s-a decis regândirea structurii şi a modului de organizare a Concursului Internaţional „George Enescu”. În acest sens, s-a hotărât decalarea ediţiei din acest an a Concursului pentru aceeaşi perioadă a anului viitor – 2014 – astfel încât să se desfăşoare o dată la doi ani, alternând cu ediţiile Festivalului „George Enescu”. Această modificare de calendar nu va afecta standardele Concursului, ci este menită să permită o îmbunătăţire a acestora, în condiţiile efortului logistic şi financiar pe care un astfel de demers îl presupune„, se arată în comunicat.
Guvernul a mai anunțat și că este analizată posibilitatea atragerii unor investitori privați pentru organizarea acestor evenimente.