Moarte ȘOCANTĂ în Vaslui. O fetiță de 2 ani a murit după ce a băut otravă împotriva puricilor

Moarte ȘOCANTĂ în Vaslui. O fetiță de 2 ani a murit după ce a băut otravă împotriva puricilor

O fetiță din comuna Văleni, județul Vaslui, în vârstă de 2 ani, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență, luni seară, după ce a băut Neostomosan, o soluție folosită la deparazitarea animalelor.

Copilul a găsit recipientul în care se afla substanța și a luat câteva guri. Mama acesteia și-a dat seama abia după jumătate de oră despre gravitatea situației, când cea mică aproape intrase în comă, și a alertat autoritățile.

Pentru a economisi din timp, femeia și-a luat copilul în brațe și a fugit în întâmpinarea salvării.

La fața locului a sosit o ambulanță cu medic, însă starea fetiței era atât de gravă încât s-a solicitat sprijinul echipajului de pe Terapie Intensivă Mobilă.

Acesta a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Vaslui, a fost stabilizată apoi medicii au încercat să o transfere la Spitalul “Sfânta Maria” din Iași. Însă, în momentul în care au urcat-o în ambulanță, fetița a intrat în stop cardio-respirator.

Copilul a fost resuscitat de cadrele medicale aproape două ore, dar manevrele s-au dovedit a fi zadarnice, scrie antena3.ro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă
15:59 - Tablou Canvas Personalizat: Transformă amintirile tale în artă
15:54 - Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul cu ANI, care a declarat-o incompatibilă. Fostul primar al Sectorului 1 riscă să rămână fără mandatul de senator (VIDEO)