Doi judecători au reuşit să obţină reluarea unui film de animaţie dintr-un mall din Timişoara, cu toate că acesta începuse deja de un sfert de oră. Motivul pentru care a fost luată această decizie a fost că aceştia întârziaseră la film şi veniseră împreună cu zeci de copii, potrivit Libertatea.
Cei doi soţi, Ovidiu Scărlătescu şi Mihaela Roibu, au mers la filmul "Berzele" împreună cu douăzeci de copii, cu ocazia aniversării zilei de naştere a fiului lor. Aceştia au plătit bilete pentru zona VIP, însă au întârziat un sfert de oră şi a cerut reluarea filmului.
Cei care se aflau deja în sală nu au rămas indiferenţi cu privire la situaţia neobişnuită în faţa căreia au fost puşi, ba chiar au fost deranjaţi de decizia luată.
„Filmul a fost întrerupt după aproape 15 minute de la începerea reprezentaţiei. S-au aprins luminile, în ciuda vociferărilor din sală, pentru ca doi adulţi care însoţeau un grup de copii să-şi găsească locurile. Voiau neapărat ca ultimele trei rânduri să fie eliberate, pentru că acolo aveau biletele. După o serie de parlamentări şi discuţii în contradictoriu cu plasatoarele din sală, situaţia s-a aplanat, spectatorii care ocupaseră locuri pe cele trei rânduri, la începutul filmului, fiind mutaţi în altă parte”, a povestit unul dintre privitori.