Florin Popescu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare: "Baronul puilor", acuzat de trafic de influență

Florin Popescu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare: "Baronul puilor", acuzat de trafic de influență
Foto: inpolitics.ro

Deputatul Florin Popescu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă și poate fi constestată în termn de zece zile, transmite B1 TV.

Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul anului 2012, Florin Popescu, folosindu-și influenţa şi autoritatea ce decurgeau din funcţiile de preşedinte al unui partid politic, organizaţia judeţeană Dâmbovița și vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice la nivel național, l-a determinat pe un denunțător să-i remită mai multe foloase necuvenite.

Acestea au constat în cantitatea de 60.992,2 kg pui grill, în valoare de 485.500 lei, pe care ulterior a distribuit-o, în scop electoral, cetățenilor din județul Dâmbovița, cu ocazia campaniei electorale, pentru alegerile locale, din luna iunie 2012.

Astfel, în luna martie 2012, un intermediar i-a transmis denunțătorului că se aproprie alegerile locale şi trebuie să dea, filialelor locale ale partidelor politice importante, câte 250.000 euro.

Acesta i-a răspuns că suma este prea mare, fiind dispus să dea cel mult câte 100.000 euro, pentru fiecare partid politic important.

La sfârșitul lunii, Florin Popescu care, la alegerile locale desfășurate în luna iunie 2012, a candidat pentru un nou mandat în funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmbovița, a organizat mai multe şedinţe la sediul partidului, la care au participat atât persoane desemnate să coordoneze campania electorală în colegiile stabilite la nivelul judeţului, cât și candidații acestei formaţiuni politice la funcțiile de primar.

Cu acele ocazii, deputatul le-a comunicat că, în perioada următoare, le va trimite alimente pentru a le distribui în scop electoral cetăţenilor din localitățile, unde îşi depuseseră candidaturile.

În acest sens, în cursul lunii martie 2012, Popescu s-a deplasat la sediul firmei denunțătorului, căruia i-a cerut o cantitate de cca. 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone), precizându-i că o va distribui cetăţenilor în scop electoral, lucru cu care acesta a fost de acord.

În ziua de 5 aprilie 2012, mai multe persoane, trimise de inculpatul Popescu Florin Aurelian, au încărcat în microbuze şi transportat la diferite locaţii, întreaga cantitate de pui grill.
Ulterior, toate produsele primite au fost ambalate în pachete şi distribuite, în scop electoral, simpatizanților din localitățile în care membrii aceluiași partid candidau la funcția de primar.

Deputatul Florin Popescu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare – See more at: http://www.b365.ro/deputatul-florin-popescu-condamnat-la-doi-ani-de-inchisoare-cu-executare_241862.html#sthash.ydvnMIdM.dpuf
Urmăriți B1TV.ro și pe
`