Fosta soție a patronului de la Hexi Pharma, firma care livra dezinfectanți diluați, susține că a fost bătută de Dan Condrea.
După ce au divorțat în anul 2011, fetița i-a fost incredintată tatălui, mama fiind obligată să achite o pensie alimentară de 3.000 de euro pe lună pană la sfârșitul anului 2024, informează Wow Biz.
„Suma de 3.000 Euro la care a fost obligată pârâta cu titlu de contribuție de întreținere către reclamant, pe seama minorei, este datorată lunar, începând cu data introducerii acțiunii până la majoratul minorei sau noi dispoziții”, se arată în hotărârea Judecătoriei Sectorului 1.
Dan Condrea a devenit după ce s-a descoperit că firma sa, Hexi Pharma, livra dezinfectanți diluați către spitalele din toată țara.
Într-un alt proces, disjuns din cel de divorț, judecătorii au stabilit un program de vizitare a minorului astfel încât mama urmând să-și viziteze copilul în funcție de anii pari sau impari.
„Stabilește program de vizitare în favoarea reclamantei-pârâte în cadrul căruia aceasta să aibă legături personale cu minora, astfel: -în primul și al treilea sfârșit de săptămâna din lună, începând de vineri, ora 18.00 până duminică oră 18.00; -două săptămâni în perioada vacanței de vară în perioada 01.07-15.07 și prima jumătate din vacanța de iarnă, incluzând sărbătorile de iarnă respectiv: doar Crăciunul din 24 decembrie orele 18 până la 26 decembrie orele 16 în anii pari și doar Revelionul în anii impari din 31 decembrie orele 12 până la 1 ianuarie orele 18, trei zile în perioada Sărbătorilor de Paște, intercalând și incluzând sărbătoarea Pascală în anii impari;-în toate cazurile prin aducerea minorei la domiciliul reclamantei-pârâte și predarea acesteia bunicii materne și preluarea acesteia din domiciliul mamei la terminarea programului de vizită de către tată și în prezența bunicii materne, iar în perioada de vacanță, minora va avea posibilitatea de comunicare zilnică și prin orice mijloace cu tatăl sau, iar în perioada vacanțelor, ora de predare este 10.00, iar de preluare este 18.00, excepție făcând Crăciunul în anii pari și revelionul în anii impari;-în fiecare an de ziua de naștere a reclamantei-pârâte, 15 ianuarie, de la orele 12-18,-în anii pari, de ziua minorei, 6 decembrie, de la orele 16-18, în prezența bunicii materne și în aceleași condiții de predare-preluare”, a fost hotărârea judecătorilor, în noiembrie 2015.
Fosta soție a lui Condrea a făcut apel, acesta urmând să se judece.