Fostul director al Hidroelectrica, Traian Oprea, condamnat la 9 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu

Fostul director al Hidroelectrica, Traian Oprea, condamnat la 9 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu
Foto: zf.ro

Fostul director al Hidroelectrica, Traian Oprea, a fost condamnat de Tribibunalul București la nouă ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, transmite Agerpres. Decizia a fost luată într-un dosar de prejudiciere a Hidroelectrica cu 1,8 milioane de euro.

Alături de Oprea au mai fost condamnaţi fostul director adjunct al Direcţiei marketing, privatizare şi afaceri internaţionale, Lavinius George Asan – la şapte ani de închisoare, fostul economist principal specialist în cadrul Serviciului contracte şi achiziţii interne, Dan Popescu – la şase ani de închisoare şi fostul statistician principal din cadrul Serviciului contracte şi achiziţii interne, Ioana Dudaş – la cinci ani de închisoare.

De asemenea, au mai fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare oamenii de afaceri Gheorghe Biţu şi Mitică Braşoveanu, în timp ce Anghel Hondar a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar Ana Daniela Nistor a fost condamnată la patru ani de închisoare cu suspendare.

Decizia poate fi atacată de către inculpaţi la Curtea de Apel Bucureşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`