Fostul primar PDL Ion Ioniță, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru mai multe infracțiuni de fals și abuz în serviciu

Fostul primar PDL Ion Ioniță, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru mai multe infracțiuni de fals și abuz în serviciu

Fostul primar din Agigea, Ion Ioniţă a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

În 2007, procurorii DNA au reţinut în sarcina lui Ioniţă infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de fals intelectual, instigare la două infracţiuni de fals intelectual, două infracţiuni de uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi deturnare de fonduri, scrie Ziuadeconstanta.

„Condamnă pe Mery Gean Bolat, Ovidiu Perva Molceanu, funcţionari în cadrul Primăriei Agigea, Anca Daniela Istrate, inspector principal de urbanism în cadrul Primăriei comunei Agigea, şi Monica Popescu, casier la Primăria Agigea, pentru abuz în serviciu la câte o pedeapsă de trei ani închisoare fiecare, cu suspendare sub supraveghere”, se arată în minuta sentinței.

Potrivit DNA, în cursul anului 2002, Ion Ioniţă, pe atunci primar al comunei Agigea, ar fi dispus scoaterea din domeniul privat al localităţii a suprafeţei de 31,7944 hectare de teren, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local în acest sens, în vederea soluţionării cererilor formulate de mai multe persoane, prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate. Organele de anchetă mai susţin că, în perioada 2000 – 2004, în calitate de primar al localităţii Agigea, „inculpatul Ioniţă Ion, prin încălcarea prevederilor legale, a determinat prejudicierea Consiliului Local al comunei Agigea cu suma de 2.863.029,78 RON (aproximativ 800.000 de euro)”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`