Fructe și legume noi pe piața românească. Ce spun specialiștii despre castravetele țepos, spanacul urcător de Malabar și pepenele cu gust de coniac

Fructe și legume noi pe piața românească. Ce spun specialiștii despre castravetele țepos, spanacul urcător de Malabar și pepenele cu gust de coniac
Sursa foto: Pixabay

Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) din Buzău a propus fermierilor specii noi, importate din sudul Africii. Specialiștii din agricultură caută noi soiuri care să reziste la fenomenele meteorologice, în condițiile în care, în ultimii ani, temperaturile au fost ridicate și a fost secetă, potrivit Știrile ProTv.

Sute de soiuri

Cercetătorii de la Banca de Resurse Vegetale din Buzău au certificat sute de soiuri de legume din India, Africa de Sud sau chiar din Siberia. Astfel, avem vânăta albă, zmeura neagră sau pepenele cu gust de coniac și vanilie.

În prezent, specialiștii recomandă mai multe soiuri de legume rezistente care pot fi cultivate în mai multe zone din țară.

„Avem spanacul urcător de Malabar, o specie care a fost aclimatizată de la care am obținut două soiuri, avem castravetele cucumis metuliferus, kiwano, la fel avem un soi valoros, avem lofantos anisatus, o specie aromată, medicinală foarte valoroasă și s-a aclimatizat foarte bine, avem bassella rubra, avem salata picantă”, spune Costel Vînătoru, director BRGV Buzău.

„Au fost analizate în prealabil din punct de vedere al sănătății, al germinației așa încât cei care le vor primi să se bucure de ele”, adaugă Matilda Popescu, cercetător științific BRGV Buzău.

Semințele au fost adunate în punguțe, sertare, frigidere și congelatoare, în Banca Genetică de la Buzău.

Printre cele mai cerute soiuri de plante exotice se află: kiwano, crizantemele comestibile și perilla.

De asemenea, cele 500 de kituri pe care cercetătorii le-au donat fermierilor s-au epuizat în mai puțin de 48 de ore, mai scrie sursa citată. Spre exemplu, La Geoagiu de Sus, în județul Alba, se vor produce peste 130.000 de fire de răsaduri din zeci de soiuri de legume.

Începând de anul viitor, fermierii vor putea produce aceste plante din semințele produse pe terenul lor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`