Gabriela Firea: În primele trei luni ale anului, au fost emise peste 2.400 de ordine de protecție provizorii și mai mult de 4.100 de ordine de protecție

Gabriela Firea: În primele trei luni ale anului, au fost emise peste 2.400 de ordine de protecție provizorii și mai mult de 4.100 de ordine de protecție
Foto: Facebook @ Gabriela Firea

În primele trei luni ale anului, au fost emise peste 2.400 de ordine de protecție provizorii și mai mult de 4.100 de ordine de protecție, a precizat miercuri Gabriela Firea, ministru al Familiei și prim-vicepreședintă PSD.

Gabriela Firea: „Avem toleranță zero pentru violența domestică”

„Avem toleranță zero pentru violența domestică și nu există nicio explicație pentru fapta agresorilor. În primele trei luni ale anului, au fost emise peste 2.400 de ordine de protecție provizorii şi mai mult de 4.100 de ordine de protecție. Asta înseamnă tot atâția agresori ținuți departe de victime! Violența este arma celor slabi, spunea Mahatma Gandhi”, a scris social-democrata, miercuri, pe Facebook.

Ministrul Familiei a anunțat programe pentru instruirea polițiștilor care interacționează cu victimele și agresorii în cazurile de violență domestică.

„Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Şanse, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați împreună cu partenerii ANAIS şi GRADO, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române a început pregătirea primei serii de 200 de poliţişti care interacționează cu victimele și agresorii în cazurile de violență domestică. Vor urma aceste programe de instruire 898 de poliţisti organizați în 41 de grupe”, a adăugat Gabriela Firea.

„Proiectul VioGen – RoJust asigură programe de instruire și formare profesională a judecătorilor, avocaților, procurorilor, polițiștilor și, în special, a profesioniștilor din domeniu care lucrează în cazurile de violență domestică pentru stabilirea mecanismelor de protecție a persoanelor vulnerabile. Cursurile au ca teme violența de gen, infracțiuni sexuale comise împotriva fetelor şi femeilor, asistența şi protecția victimelor, comunicarea cu victima, ordinele de protecție provizorii şi ordinele de protecție”, a continuat ea.

Fenomenul violenței domestice continuă să fie îngrijorător, avertizează Gabriela Firea.

„Multe dintre drame rămân ascunse, sub pretextul «ei se ceartă, ei se împacă». Anul trecut, peste 3.800 de victime au beneficiat de ajutorul nostru, iar 460 de femei au fost protejate în locuințele protejate înființate prin programul Venus. Creșterea violențelor din perioada pandemiei a dus la schimbarea parțială a legislației și la adoptarea legii prin care agresorii care încalcă ordinele de protecție sunt condamnați la închisoare între 1 și 5 ani, pedeapsa de până atunci fiind mult mai mică. În prezent, ordinul de protecție provizoriu poate fi emis pe loc de polițiști pentru 5 zile, iar ordinul de protecție emis de judecător poate fi pe o perioadă de 6 luni”, a conchis ministrul Gabriela Firea.

Urmăriți B1TV.ro și pe