Aproximativ 700 de gălăţeni au fost hrăniţi aproape un an cu produse expirate, la cantina de ajutor social din oraş. Şi asta până în momentul în care o persoană a reclamat situaţia.
Însoţiţi de cei de la Protecţia Consumatorului şi medici veterinari, reprezentanţii primăriei au găsit tone de alimente conservate, unele expirate şi de un an, dar şi salam ori crenwurşti al căror termen de valabilitate expirase în urmă cu 4 luni de zile.
În timpul controlului, în curtea instituţiei, angajaţii aruncau în tomberoane mai multe produse expirate deşi legal acestea trebuiau distruse.
Directorul cantinei s-a bâlbâit atunci când i-au fost solicitate explicaţii.
Culmea este că o parte din cei care mâncau la respectiva cantină spun că sunt prea săraci să renunţe la mâncarea dată de stat. Fie ea şi expirată.
Cantina socială a fost închisă. Până la remedierea situaţiei, oamenii vor primi mâncare de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.