O femeie de 37 de ani din comuna gălăţeană Pechea a fost arestată preventiv după ce şi-a ucis soţul, înjunghiindu-l cu un cuţit în torace, informează Mediafax.
„Femeia a fost plecată ziua de acasă, iar seara, pe fondul consumului de alcool, cei doi soţi s-au certat. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a tras-o de păr pe femeie, iar aceasta s-a răzbunat şi l-a înjunghiat cu un cuţit de bucătărie. Bărbatul nu a murit pe loc, reuşind să iasă din casă şi să ajungă în locuinţa de peste stradă, unde stau părinţii lui. A fost solicitată intervenţia unei ambulanţe, însă până la sosirea echipei medicale victima a decedat”, a declarat, joi, procurorul Liliana Istrate de la Parchetul Tribunalului Galaţi.
Potrivit sursei citate, autoarea crimei, Florentina Gavrilă, şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor.
Cei doi erau căsătoriţi de opt ani şi aveau un copil de şase ani, care a asistat la crimă. În această situaţie, procurorii au sesizat Direcţia pentru Protecţia Copilului, cerând ca micuţul să intre într-un program de protecţie.