Garda de Mediu a decis relocarea leilor și urșilor găsiți acasă la Nuțu Cămătaru, acestea fiind animalele pe care interlopul le deținea în mod ilegal.
Reprezentanții Gărzii Naţionale de Mediu Comisariatul General au precizat că cei doi urşi de pe proprietate vor fi duşi la Rezervaţia de la Zărneşti, iar leii la grădina zoologică din Ploiești.
Caii găsiți pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru erau găsiți cu acte în regulă, informează Garda de Mediu.
„Sunt 4 exemplare de leu, 2 mature şi 2 juvenile, precum şi 2 urlşi juvenili. Condiţiile doar ca spaţiu nu corespund, însă erau bine hrăniţi”, a declarat Mircea Pupăză, de la Garda de Mediu.
Acesta a precizat că oamenii din casa lui Nuţu Cămătaru au fost cooperanţi.
Garda de Mediu voi reloca animalele sălbatice în cel mult o zi.
„Le ducem unde va fi necesar”, a mai spus Pupăză, precizând că nu crede că urşii vor fi duşi la Sanctuarul de la Zărneşti.
O adevărată grădină zoologică se ascundea după gardurile înalte ale locuinţei lui Nuţu Cămătaru. Anchetatorii au găsit pe domeniul interlopului lei, urşi, raţe, dar şi cai de rasă în valoare de milioane de euro. Tot acolo erau şi leşuri de cerbi şi cai, ce urmau să fie mâncarea leilor.